NordicTours.ro

Printul mostenitor Frederik al Danemarcei in vizita la Sibiu

05.10.07 20:31

(published in Prima pagina, tagged with danemarca, stiri)


Alteţa Sa Regală Prinţul Moştenitor Frederik al Regatului Danemarcei împreună cu Alteţa Sa Regală Prinţesa Moştenitoare Mary sunt aşteptaţi să viziteze Sibiul marţi, 9 octombrie, completând astfel suita de feţe regale care au poposit anul acesta în Capitala Culturală Europeană. Cei doi vor fi însoţiţi în vizita lor şi de Ambasadorul Regatului Danemarcei la Bucureşti, domnul Ulrik Helweg-Larsen şi soţia acestuia.
Alteţele Regale vor sosi la Sibiu în dimineaţa zilei şi vor vizita câteva obiective importante din Sibiu. Ei vor fi primiţi la Primăria Sibiu în aceeaşi dimineaţă şi vor fi invitaţi să semneze în Cartea de Onoare, după care vor face un tur al Centrului Istoric, alături de primarul Klaus Johannis.
Conform unor surse neoficiale, până la sfârşitul anului, Sibiul va mai avea parte de astfel de vizite regale, unul din numele vehiculate fiind chiar al prinţului Charles al Marii Britanii. (O. T.)

sursa : Tribuna de Sibiu

fisier audio : .wav

fisier video :  .flv



Comentarii (nici un comentariu):


      Tine-ma minte  








     




    calatorii, transport, excursii si afaceri in Copenhaga, Oslo, Stockholm, Göteborg, Malmö, Helsinki...

    proudly powered by satô